Antrenorul echipei Zenit Sankt Petersburg, italianul Luciano Spalletti, a declarat că ar face o mare greșeală dacă ar subestima formația Unirea Urziceni, adversara din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor.
„Cu orice echipă am fi căzut, era suficient de puternică. A-i subestima pe adversari, inclusiv echipa română, ar fi o mare greșeală. Cineva din staful nostru va fi prezent la Supercupa României, unde va juca Unirea. Unirea are patru-șase jucători de mare valoare. Atacul, unul de forță, e condus de Bilașco și Semedo. Contează mai puțin că începem în deplasare, deși dacă ar fi fost să aleg și eu mi-aș fi dorit să-i întâlnim pe terenul lor”, a spus Spalletti pentru Sport Express.
Atacantul sârb al echipei Zenit St. Petersburg, Danko Lazovici, a menționat că Unirea Urziceni nu este un adversar facil, dar că formația sa are toate șansele să se califice. „Vom avea o dublă manșă grea. Românii nu sunt un adversar facil, dar cred că avem toate șansele să trecem de Unirea. E bine că jucăm primul meci în deplasare, pentru a putea tranșa calificarea pe propriul teren”, a spus Lazovici.
Unul dintre antrenorii secunzi ai echipei ruse, Nikolai Vorobiev, a afirmat că speră ca Unirea să fie o excepție plăcută a fotbalului românesc. „Fotbalul românesc a fost asociat cu brutalitatea, cu jocul dur, cu antijocul, iar echipele din această regiune sunt adversari de evitat. Sper că nu este cazul Unirii, stilul său este similar cu al echipelor moldovenești sau bulgărești. Practică un fotbal tehnic, controlează bine mingea. Îi vom studia cu atenție. Unirea arată un fotbal bun, nu numai în campionat, ci și în Europa„, a spus Vorobiev pentru cotidianul Sport deni za dnem.
Vicecampioana României Unirea Urziceni va întâlni formația rusă Zenit Sankt Petersburg, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, conform tragerii la sorți de vineri de la Nyon. Unirea va juca prima manșă pe teren propriu, la 27 iulie, în timp ce manșa secundă se va disputa la 4 august.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER